Beutura bat-o vina

Băutura, prietenul credincios al românului…




„Ce înnobilează omu’? Ţuica, vinul şi cu romu’!”

Dacă mioriticul nu ar iubi beutul, nu ar căuta – şi găsi – atîtea sintagme , dezmierdări, metafore, comparaţii, perifraze etc. pentru arta căreia i se dedică, încă din fragedă pruncie! Da, da, unii-s înţărcaţi cu ţuică! Fericiţi bebeluşi! (păcat că longevitatea lor lasă de dorit).

Se ştie : concetăţenii noştri nu beau decît în trei situaţii : la necaz, la bucurie şi între ele. În rest, sunt abstinenţi…Un actor de la Timişoara, Buju Ternovits, şi el luptător de nădejde pe frontul degustărilor, spunea că a fost repartizat – norocosul! – în Recaş, unde omul nu se-mbată decît o dată pe an : de la 1 ianuarie, pîn’ la 31 decembrie. Dar tot românul se-mbată doar o dată pe an, cam în aceeaşi perioadă calendaristică!…(cei cărora doctorul le-a prezis că la prima votcă dau coltu’, nu intră-n sfera de interes a acestui articol).

Fără să-mi propun, am observat cu cîtă ingeniozitate erau găsite pretextele de libaţie : pe lîngă numeroasele sărbători religioase, pe lîngă zilele de aniversare, românii beau că s-au căsătorit, le-a născut nevasta, au divorţat, au un deces, şi-au luat mobilă, le-a ars casa, au luat un premiu, intră-n şomaj, au cîştigat la loto, şi-au cumpărat maşină, şi-au pus termopane, sunt bunici, sunt la o nuntă, au găsit un portofel, ies la pensie, sunt la botez, le-a apărut o carte, le-a dispărut o iluzie, le-a venit în vizită o rudă din Australia, le-au spart casa, au apărut la televizor, i-a lăsat nevasta…

Şi actul în sine, cîte nume conspirative capătă! Doar cei lipsiţi de fantezie mai zic, azi, bem şi noi ceva, ori mergi la una mică ( 50 de grame, cum zic basarabenii)?

Nu!…Imaginaţia & dragostea faţă de sfîntul obicei, capătă parole demne de mari poeţi/spioni ai lumii! În lumea deliciilor filologice, sunt deja consacrate verbe complicate, precum : a pili, a te matoli, a fi matroz, a te machi (cu varianta, agreabilă, machia), a te ciupi, a te face mangă, a fi clampă, a te turmenta, a tiutiuncăni, a o lua pe pilot automat, a fi luat de flamă, a te face muci, a te vopsi/vărui, a şumeni, a trece la pompe, a redeveni sugaci, a găsi scăpare-n mişelie; plus consecuţiile accidentale – a te răsti la bocanci, a da la boboci, a spune tot…

Şi licorile capătă porecle : doi ochi albaştri, lacrima lui Dobrin, distilat de electrod, zeamă de creangă strîmbă, sîngele Mariei (asta-i traducere!), apă de pufoaică, cocîrţ treimiist, sîngele/busuiocul Domnului, ginsengul balcanic, aghiasma cîrciumarului, nectarul pivniţei d’anţărţ ş.a.m.d.

De altfel, cărţi despre abstinenţă n-am citit. De ce? Simplu: fiindcă abstinenţii nu scriu!…

Preluare din volumul de “atitudini, amintiri si voluptati culinare” intitulat NU TRAIM CA SA MANCAM!?…semnat de BOGDAN ULMU, om de teatru, profesor universitar si gastronom impatimit.