Postări

Se afișează postări din august, 2010

La shueta cu taty.

La 2 ani si 8 luni imi povesteste nepovestite

Caldura mare monser

Imagine
Iată începutul revenirii mele în forţă!! :D Deşi lenea e maaare zilele astea, zgomotul computerului nu mă atrage ( prefer, de exemplu, îngheţata de fructe sau un suc de "hamei" rece), iar căldura ne epuizează, promit că voi încerca să îmi fac simţită prezenţa pe-aici ceva mai mult decât până acum. Chiar aşa.. mă întreb cine stă să îmi citească aberaţiile; pentru că asta e clar: aberez la greu, am dărâmat demult bariera aceea virtuală de formalitate (care nu a existat niciodată) dintre mine şi voi, cei care nu aveţi altceva mai bun de făcut decât să citiţi gândurile astea călătoare ale mele sau ce bat eu capii aici. Eh, acum nu mă înţelegeţi greşit. Sunt bucuros că faceţi asta. E tot ce mi-aş putea dori de la blogul de faţă. :P Aici sunt eu. Acum. Acesta este blogul meu. (sună aiurea. Cine sunt eu să am blog?!) Aceasta va fi viata mea. Am rămas în urmă cu majoritatea blogurilor pe care le vizitam aproape zilnic, dar voi încerca să recuperez. Deh, mi se pare un efort ...